Accident rutier, sâmbătă după-amiază, pe drumul Timișoara – Sânnicolau Mare. Un șofer s-a răsturnat cu mașina, iar o persoană a fost rănită.
Conform polițiștilor, un bărbat în vârstă de 48 de ani a condus un autoturism pe DN 6 dinspre Becicherecu Mic spre Biled iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, pe partea stângă a sensului său de deplasare. În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv o femeie în vârstă de 45 de ani, pasageră în autoturism.
Bărbatul în vârstă de 48 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

