vineri, noiembrie 6, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișSocial„Revoluționarul din familia mea”, concurs de fotografie pentru elevii din zona Timișoarei

„Revoluționarul din familia mea”, concurs de fotografie pentru elevii din zona Timișoarei

Primăria Timișoara organizează un concurs de fotografie pentru elevii din Timișoara și din localitățile periurbane. Tema este Revoluția din 1989 și sunt puse la bătaie importante premii. Înscrierile sunt deschise până în 25 noiembrie.

„Revoluționarul din familia mea” este numele concursului de fotografie dedicat elevilor din Timișoara și din zona periurbană, care se pot înscrie până în data de 25 noiembrie 2024. Fotografiile vor fi evaluate de un juriu de specialitate, spun reprezentanții Primăriei Timișoara. Cele mai bune proiecte vor fi incluse în expoziția publică dedicată celor 35 de ani de libertate și vor fi premiate.

Fiecare elev-participant este încurajat să identifice o persoană din familie (bunic, bunică, un părinte, mătușă etc.) sau un apropiat (un vecin, un profesor, un prieten de familie etc.), care a participat la Revoluție, să îl întrebe și să afle poveștile pe care el sau ea le-a trăit la Revoluție. De exemplu, puteți merge în locurile în care a lucrat atunci sau a fost ca manifestant. Poate găsește în dulap un obiect de îmbrăcăminte sau o carte sau alt obiect pe care îl avea în zilele acelea. Iar la final, elevul va realiza cel mult trei fotografii – pot fi documentare sau artistice – persoanei cu care vorbește, în locuri sau cu obiecte care au inspirat poveștile pe care le-a aflat.

Pozele vor fi însoțite de un scurt text, scris de către elev, într-un stil personal și non-ficțional, care va descrie experiențele revoluționarului transpuse în fotografii.

Premiile

  • Premiul I – Tabletă ePaper cu ecran tactil (Remarkable 2 with Pen)
  • Premiul II –  Bicicletă MTB complet echipată
  • Premiul III – Telescop astronomic
  • Mențiuni: 10 vouchere de câte 100 lei la Librăria „La două Bufnițe”

Regulamentul, calendarul și criteriile de evaluare a proiectelor le puteți găsi aici. Toate proiectele eligibile vor fi publicate pe site-ul concursului. Rezultatele finale vor fi anunțate pe site-ul concursului, în 15 decembrie 2024. Concursul face parte din programul „Timișoara, 35 de ani de libertate”, dedicat Revoluției anticomuniste din decembrie 1989 și este organizat de Primăria Municipiului Timișoara.  

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente