Se trece la ora de iarnă, weekend-ul acesta, iar schimbarea are impact și asupra traficului feroviar. Peste 80 de trenuri de călători vor fi afectate de schimbare.
În noaptea de 26 spre 27 octombrie 2024 se va trece la ora de iarnă, iar 4 va deveni 3. Conform Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, trenurile de călători aflate în circulație după ora 4:00 (ora oficială de vară) vor opri în stațiile de parcurs – de regulă în prima stație de oprire destinată călătorilor, evitând opririle în stațiile intermediare – și vor pleca după noua oră a Europei Orientale.
Trenurile de călători aflate în circulație după ora 4, care devine ora 3, și care mai au de parcurs o distanță scurtă până la destinație, vor continua mersul până la stația finală. Trenurile de marfă aflate în circulație după ora 4 (care devine ora 3) vor continua mersul până la stația finală.
Schimbarea se aplică și în țările învecinate, iar trenurile care circulă între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina și Bulgaria, la data de 27 octombrie 2024, vor respecta orarul stabilit în mersul de tren în vigoare. Pe raza a șapte sucursale regionale de cale ferată, 81 de trenuri de călători (57 – CFR Călători, 24 – Operatori Privați) vor fi afectate de schimbarea orei. Vor fi 48 de trenuri care vor aștepta la îndrumare, la alte 33 de trenuri așteaptă pe parcurs.
La nivel național, 81 de trenuri, aparținând tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, vor staționa pentru 4860 de minute pentru trecerea la ora oficială de iarnă.
Citește și:

