La Timișoara, lupta cu nesimțirea se duce cu amenzi. În ultimele două săptămâni, polițiștii locali au aplicat aproape 40 de sancțiuni în valoare totală de peste 122.000 de lei celor care au abandonat deșeuri pe domeniul public sau le-au incendiat.
„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat, în ultima perioadă, verificările privind respectarea legislației referitoare la abandonarea de deșeuri pe domeniul public. Astfel, în ultimele două săptămâni au fost aplicate 38 de sancțiuni în valoare totală de 122.500 lei, conform OUG 92/2021 și conform HCH 393/2023, atât pentru abandonarea de resturi, cât și pentru incendierea acestora pe domeniul public”, transmite Poliția Locală Timișoara.
Într-unul dintre cazuri, un bărbat a fost amendat cu 1.000 de lei pentru că a aruncat mai multe ambalaje de carton pe strada Înfrățirii. În aceeași zonă, o altă persoană a aruncat un vas de toaletă.
În schimb, un bărbat care a fost prins că a abandonat deșeuri din construcții pe un teren viran de pe strada Adam Mickiewicz a fost amendat cu 45.000 de lei. Aceeași amendă de 45.000 de lei a fost aplicată și în cazul unui alt bărbat care a incendiat, în apropiere de Podul Săcălazului din Timișoara, deșeuri precum folii plastic, polistiren, ambalaje de la electrocasnice mari.

