Urmărire încheiată cu un salt spectaculos în râul Cerna, în noaptea de marți spre miercuri. Fugarul era beat și se afla la volanul unei mașini neînmatriculate, deși nu avea permis de conducere. A ajuns la spital, apoi în arest.
„Azi-noapte, la ora 04.27, o patrulă mixtă formată dintr-un polițist de la Poliția Stațiunii Băile Herculane și un jandarm a observat un autoturism care circula pe strada Trandafirilor, în zona Parcului Domogled, iar în momentul în care polițiștul a efectuat semnalul regulamentar de oprire, acesta și-a continuat deplasarea”, transmite IPJ Caraș-Severin.
Oamenii legii au pornit în urmărirea autoturismului și au luat legătura inclusiv cu colegii lor din Mehedinți, pentru a-i opri pe fugari. Însă la ieșirea din Băile Herculane, înspre Baia de Aramă, șoferul a pierdut controlul volanului și a plonjat cu mașina în râul Cerna.
Polițiștii au cerut sprijinul pompierilor și medicilor, pentru a-i salva pe cei doi care se aflau în autoturism. Ambii au fost răniți ușor și, înainte de a ajunge la spital, șoferul în vârstă de 22 de ani a fost verificat. Nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și era beat. A avut o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, autoturismul nu era înmatriculat în circulație și avea montate alte plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Cercetările sunt continuate în acest caz pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș.
Bărbatul în vârstă de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.