Zeci de construcții din piața Aurora, zona Dâmbovița a Timișoarei, au fost demolate marți, 8 octombrie. Sunt chioșcuri, gherete, terase, copertine și pergole ridicate fără autorizație, transmite Primăria Timișoara.
Reprezentanții Primăriei Timișoara au început astăzi operațiunile de demolare în piața Aurora din Timișoara, zona Dâmbovița. Zeci de construcții au fost puse deja la pământ de utilaje, fie că vorbim despre chioșcuri, gherete, terase, copertine și pergole, ridicate fără vreun fel de autorizație atât pe domeniul public, cât și pe cel privat din Timișoara.
„Au ridicat aproape o întreagă piață cu construcții ilegale. Multe sunt un pericol pentru cei care vând sau cumpăra. E rezultatul a foarte multor ani de nepăsare și complicitate a instituțiilor orașului. Știu că uneori poate fi un proces dureros, dar eliberarea domeniului public de construcții neautorizate este necesară pentru un oraș civilizat care se respectă. Timișoara trebuie să devină din nou mai aerisită și nu apăsată de haosul din anii post-revoluționari”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Societatea comercială AURORA SRL este cea care are în concesiune terenul și care, spune administrația publică locală, va suporta toate cheltuielile de demolare. Contractul de concesiune pentru o suprafață de 14.528 mp, pe strada Lacului nr. 21, a fost semnat în 1997 și este în vigoare atât timp cât există construcțiile autorizate aferente pieței, conform deciziei Consiliului Local de atunci.
„De la momentul concesiunii, societatea AURORA a construit fără autorizație, treptat, zeci de spații cu destinație comercială și a executat ilegal lucrări de extindere și de împrejmuire. Unele dintre aceste construcții ilegale, vechi de aproximativ 18 ani, sunt extrem de deteriorate și nu îndeplinesc condițiile necesare pentru comerț. În ceea ce privește spațiile pentru care există autorizație de construire, acestea vor putea fi folosite în continuare pentru activități de vânzare – cumpărare”, a mai adăugat Primăria Timișoara.

