Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de ploi și un cod galben de vânt, în vestul țării. La rafală, vântul va atinge chiar și peste 60 km/h.
Conform ANM, din seara zilei de joi, 3 octombrie, de la ora 21, până în dimineața zilei de sâmbătă, 5 octombrie, temporar va ploua la început în Banat, Crișana și Maramureș, apoi în Transilvania, Oltenia și nord-vestul Munteniei. Sâmbătă sunt ploi în majoritatea regiunilor, iar duminică, 6 octombrie, în jumătatea de est a teritoriului.
Vor fi averse, însoțite pe spații mici de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 20-30 l/mp și pe arii restrânse peste 40-50 l/mp. În regiunile vestice, sud-vestice și estice vântul va avea intensificări temporare cu viteze în general de 40-50 km/h.
Codul galben de vânt va fi valabil în intervalul 3 octombrie, ora 23 – 4 octombrie, ora 21. În intervalul menționat, vântul va avea intensificări în Banat, sudul Crișanei și în Carpații Meridionali, cu viteze în general de 55…65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 70-80 km/h.

