Amenzi usturătoare aplicate miercuri, 2 octombrie 2024, de polițiștii locali, într-o piață din Timișoara. Au fost depistați mai mulți comercianți cu certificate false pentru comercializarea produselor agricole.
„Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Poliția Piețelor au desfășurat astăzi, în urma solicitării Direcției pentru Agricultură Timiș, o acțiune la care au participat și reprezentanți ai instituției menționate, în Piața Mehala 2, ca urmare a suspiciunilor lucrătorilor Direcției că în piața respectivă există persoane care folosesc certificate false pentru a comercializa produse agricole”, transmite Poliția Locală Timișoara.
Printre comercianți se aflau trei persoane din Buzău cu atestate de producători în Ialomița, care nu mai erau valabile. Au fost aplicate două amenzi în valoare de 30.000 de lei, respectiv o amendă de 15.000 de lei, toate conform Legii 145/2014 pentru desfășurarea de activități de valorificare a produselor agricole fără a deține documente valabile care să ateste calitatea de producător. Totodată, polițiștii locali au mai aplicat patru sancțiuni în valoare de 1900 lei pentru neavizarea documentelor și neafișarea prețurilor.
„De menționat că unul dintre cei sancționați cu 15.000 de lei a mai primit o sancțiune în urmă cu o săptămână de la polițiștii locali fiind depistat vânzând produse pe care nu le avea trecute în documente și proveneau din alte țări. În urma acțiunii s-a dispus retragerea din perimetrul pieței agro-alimentare a persoanelor respective pentru a nu mai desfășura activități de comerț. De asemenea, Direcția pentru Agricultură Timiș a notificat Societatea Piețe SA să nu le mai închirieze locuri în Piața Mehala 2, deoarece și-au pierdut calitatea de producători”, au mai spus reprezentanții Poliției Locale Timișoara.