Coliziune între un camion și un autoturism, miercuri seară, în apropierea localității Șag, județul Timiș. O persoană a fost rănită și a ajuns la spital.
„Un bărbat în vârstă de 53 de ani a condus un camion pe DN 59 dinspre localitatea Șag înspre municipiul Timișoara, pe banda 2, iar la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, ce circula pe banda întâi”, transmite IPJ Timiș. Șoferul aflat la volanul camionului este vinovat pentru producerea incidentului. În urma coliziunii, cel aflat la volanul mașinii a fost împins în afara șoselei.
O persoană a fost rănită. Este vorba despre bărbatul în vârstă de 37 de ani, care a ajuns la spital.
Ambii șoferi, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

