Grav accident rutier, marți seară, pe o șosea din Banat. O persoană a murit, iar alte două au fost grav rănite.
Tragedia a avut loc în localitatea Berzovia, județul Caraș-Severin, în această seară, la intersecția dintre drumul județean 572 și drumul comunal 86. Conform polițiștilor, un bărbat de 70 de ani conducea un autoturism din direcția Vermeș către Berzovia, într-o curbă periculoasă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 39 de ani.
În urma accidentului conducătorul auto de 70 de ani și cele două pasagere din autoturism au fost transportați la spital. Șoferul de 70 de ani a murit în cele din urmă, iar cele două femei au fost rănite.
Conducătorul auto în vârstă de 39 de ani a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate în acest caz pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.

