Străzile din Timișoara sunt și casa celor care ar putea să aibă un acoperiș deasupra capului, dar care aleg să-și ducă traiul în aer liber pe motiv că nu se înțeleg cu membrii familiei. Este și cazul unui bărbat care a fost director al unei companii aeriene, care are o pensie peste medie, dar care alege să locuiască printre oamenii străzi. L-au depistat polițiștii locali.
„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică desfășoară în continuare activități specifice de identificare, preluare din stradă și predare către serviciile sociale specializate a persoanelor care apelează la mila publică sau care fac parte din categoria oamenilor străzii, aflate pe raza municipiului Timișoara. Există numeroase situații în care cei care locuiesc pe stradă au venituri sau domiciliu în oraș, cu toate acestea aleg să stea pe stradă, în unele cazuri neexistând posibilitatea de a-i obliga să rămână în centrele sociale”, transmite Poliția Locală Timișoara.
Este și exemplul unui bărbat de 70 de ani, cu domiciliul în Timișoara. Pentru că nu se mai înțelege cu familia a ales să se adăpostească sub podul Modoș, pe Splaiul Sofocle. Mizeria nu lipsea în jurul său.
Un alt caz a fost constatat pe Calea Martirilor. Un bărbat de 56 de ani cu probleme la picioare, aflat în scaunul cu rotile, refuză să primească ajutor și să fie internat într-un centru social. Alege să stea printre oamenii străzii și reuză să mai țină legătura cu propria familie. Este vorba despre un bărbat care a ocupat funcția de director la o companie, care are o pensie peste medie.
„În cadrul acțiunilor întreprinse, cele două persoane au refuzat orice sprijin din partea polițiștilor locali privind transportul către centrele specializate în vederea acordării de asistență, dar cu toate acestea polițiștii locali au informat Direcția de Asistență Socială despre situația lor”, adaugă polițiștii locali.
Un alt caz a fost constatat la sfârșitul săptămânii trecute. Este vorba despre o femeie de 54 de ani din Mehedinți, care se afla cu foarte multe bagaje lângă centrul social de pe Strada Telegrafului, dar care a refuzat să beneficieze de serviciile asistenților sociali. Are probleme psihice și a mai fost internată la clinicile din Gătaia și de pe Str. I. Văcărescu. Polițiștii locali au apelat serviciul de ambulanță, iar medicii au dus-o la Clinica de Psihiatrie „Eduard Pamfil”.
„Timișorenii care observă astfel de persoane pot sesiza la Dispeceratul Poliției Locale, la telefonul 0256.968 sau 0256.246.112, pentru ca polițiștii locali să se deplaseze și să ia măsurile legale, în funcție de caz. Doar cu sprijinul cetățenilor, atât în ceea ce privește semnalarea unor astfel de cazuri, cât și încetând să le mai dăm bani pot fi reintegrați în societate”, este îndemnul Poliției Locale Timișoara.

