miercuri, septembrie 16, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEvenimentVIDEO. Percheziții în Timiș și Gorj, la traficanți de migranți

VIDEO. Percheziții în Timiș și Gorj, la traficanți de migranți

Mai multe percheziții au avut loc joi dimineață, în Timiș și Gorj, la traficanți de migranți. Conform anchetei, membrii grupării cereau între 2.500 și 11.000 de euro pentru a-i ajuta pe străini să treacă ilegal granița, iar în peste 50 de cazuri aceștia au reușit să iasă fraudulos din țară. UPDATE. Două persoane au fost arestate preventiv

„La data de 19.09.2024, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara şi structuri subordonate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Gorj și Timiş, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de racolare, îndrumare, călăuzire, transportare, transferare sau adăpostire a unei persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, pentru a obține direct sau indirect un folos material”, transmite Poliția de Frontieră Timișoara.

Grupul infracțional era format din mai mulți români, afgani și pakistanezi. Conform anchetei, în perioada martie – septembrie 2024, o parte dintre migranți erau călăuziți să treacă ilegal frontiera din Bulgaria în România sau erau racolați din rândul celor aflați deja legal în țară, după care erau transportați și adăpostiți în diferite imobile sau unități de cazare de pe raza județelor Timiș și Gorj.

Ulterior erau preluați și transportați până în apropierea frontierei dintre România cu Serbia sau Ungaria, unde migranții era îndrumați să treacă ilegal frontiera de stat pe jos. Membrii rețelei le indicau direcția de deplasare cu ajutorul sistemului GPS sau prin telefon în sistem video-call și erau așteptați și preluați după trecerea frontierei pentru a fi transportați în state din Spațiul Schengen. Migranții achitau sume cuprinse între 2.500 – 11.000 euro/dolari de persoană rețelei. Pe perioada monitorizării, au fost documentate mai multe transporturi de migranți, pe timpul cărora membrii grupului au încercat să scoată ilegal din România peste 50 de migranți de origine afro-asiatică. 

Activitățile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș și Mehedinți. La acțiune au participat jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod, Timișoara și din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți. 

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic, din cadrul Direcția de Operațiuni Speciale al Poliției Române.

UPDATE. Două persoane au fost arestate preventiv

În urma audierilor, două persoane au primit arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Este vorba despre un român și un cetățean din Pakistan. La finalizarea cercetărilor urmează să fie dispuse măsurile legale în consecință.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente