Societatea de salubrizare Retim a fost păgubită de aproximativ 170 de tone de combustibil. Vinovați sunt mai mulți angajați care au furat în mod constant carburant din rezervoarele autospecialelor. Trei dintre ei au fost prinși în flagrant joi, 19 septembrie.
Aproximativ 170 de tone de combustibil au dispărut, în perioada 1 ianuarie – 17 august 2024, din gestiunea societății de salubrizare Retim. Conducerea firmei a apelat la ajutorul polițiștilor pentru a-i prinde pe cei responsabili, iar oamenii legii le-a dat repede de urmă acestora. Bănuiți sunt mai mulți angajați.
„În urma verificărilor efectuate, s-a dispus efectuarea urmăririi penale cu privire la 13 bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt și 1 bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, reținându-se în sarcina acestora sustragerea a aproximativ 70 de tone de carburant”, a transmis IPJ Timiș.

Trei dintre șoferii Retim au fost prinși astăzi în flagrant de polițiștii care au oprit mai multe autovehicule ale societății. Cu toții au fost conduși la autoturismele personale în care, în urma perchezițiilor, au fost găsiți 160 de litri de combustibil.
„Cei 3 bărbați cu vârste cuprinse între 35 și 40 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș. În cauză, se continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a persoanelor implicate”, spun polițiștii din Timiș.
Întreaga activitate s-a desfășurat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

