Consiliul Județean Timiș caută o firmă care să demoleze stadionul „Dan Păltinișanu”, pentru a-i putea lăsa loc noii arene moderne, proiectată să aibă 32.000 de locuri. A fost lansată licitația de demolare, care costă aproximativ 4,7 milioane de lei.
CJ Timiș a lansat în această după-amiază licitația pentru demolarea stadionului „Dan Păltinișanu” și oferă maximu 4,7 milioane de euro. Ofertele pot fi depuse până la finalul lunii septembrie, în data de 30, apoi vor fi evaluate, ca mai apoi să fie desemnat câștigătorul. Va fi demolată întreaga arenă, iar actuala instalație de nocturnă și urmează să fie dată unei alte instituții publice, pentru a fi valorificată. Apoi, toată zona va fi curățată.
„Îmi doresc să nu întâmpinăm dificultăți și să punem la pământ stadionul în cel mai scurt timp, iar apoi să construim cea mai modernă bază sportivă din România. Le solicit consilierilor județeni și aparatului de specialitate din CJ Timiș să identifice cât mai repede sursele de finanțare pentru a putea finanța demolarea stadionului”, spune președintele ales al Consiliului Județean Timiș, care recunoaște, astfel, că ar putea fi întâmpinate probleme financiare.
Conform normelor stabilite de Federația Română de Fotbal, noua arenă „Dan Păltinișanu” va fi de categoria I și va avea o capacitate de 32.150 de locuri, suprafața construită fiind de 28.800 metri pătrați, iar durata estimativă pentru execuția lucrărilor este de 26 de luni. Valoarea totală a investiției este de 837 de milioane de lei.
Citește și: