joi, octombrie 22, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEvenimentSuspiciuni de fraudă cu fonduri europene la Tomnatic, unde au fost percheziții

Suspiciuni de fraudă cu fonduri europene la Tomnatic, unde au fost percheziții

Percheziții la Tomnatic făcute de procurorii Parchetului European, miercuri, 11 septembrie. Sunt vizate proiecte în valoare de 1 milion de euro. Au fost ridicate mai multe documente.

Sunt suspiciuni de fraude cu fonduri europene la Tomnatic, iar procurorii de la Parchetul European (EPPO) au descins astăzi atât la primăria din localitate, cât și la domiciliul primarului, respectiv la locuința contabilei. Ar fi vizate trei proiecte europene în valoare totală de aproximativ 1 milion de euro, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Aceleași surse susțin că nu ar fi vorba despre investiția făcută prin Consiliul Județean Timiș la Tomnatic, acolo unde a apărut primul centru de colectare legume-fructe din cel mai vestic județ al țării.

În luna august a anului trecut, primarul din Tomnatic, Vasiu Stoian, a fost în centrul atenției după ce a apărut pictat în costum și cravată pe unul dintre pereții noii biserici, alături de ÎPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.

Citește și:

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente