Grav accident rutier, marți, pe un drum din vestul țării. Un tânăr a murit, iar alte patru persoane, printre care trei minori, au fost răniți.
Incidentul a avut loc astăzi, puțin după orele amiezii, între localitățile Beliu și Seliștea, județul Arad. Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Ineu cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebiș și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului au fost alocate și două ambulanțe SAJ.
Cinci victime au rezultat în urma accidentului. Dintre acestea, un tânăr în vârstă de 27 de ani, rămas încarcerat, a fost declarat decedată. Alte patru persoane au fost rănite. Este vorba despre o femeie de 25 de ani și trei minori cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, conștiente și cooperante.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și pentru ucidere din culpă. Urmează să stabilească ce a dus la producerea incidentului.
foto: arhivă

