La 71 de ani, un bărbat a fost prins de radar luni, 2 septembrie, cu 114 km/h pe un drum unde limita era de 50 km/h, într-un oraș din Timiș. A fost amendat și a rămas fără permis.
„La data de 2 septembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Lugoj, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Timișorii din municipiu, au oprit un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 71 de ani, care circula dinspre municipiul Lugoj înspre municipiul Timișoara”, transmite IPJ Timiș.
Aparatul de radar l-a înregistrat pe șofer în timp ce conducea cu viteza de 114 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză era de 50 km/h. A depășit limita legală cu 64 km/h.
Bărbatul în vârstă de 71 de ani a fost amendat cu 1.485 de lei. Permisul i-a fost retras pentru o perioadă de 90 de zile.
foto: arhivă