Accident rutier, marți dimineață, pe un drum național din Timiș. O persoană a fost rănită.
Două autoturisme s-au ciocnit în această dimineață, în apropierea localității Șag, județul Timiș. Conform polițiștilor, un bărbat în vârstă de 53 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Pădureni, iar la intersecție cu DN 59 ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de către un bărbat în vârstă de 54 de ani, dinspre orașul Deta spre municipiul Timișoara. Șoferul vinovat nu a acordat prioritate.
În urma coliziunii o persoană a fost rănită. Este vorba despre o femeie în vârstă de 58 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 54 de ani.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
foto: arhivă