Un tânăr în vârstă de 20 de ani, pericol public în trafic, a fost încătușat marți seară, la Timișoara. Trecuse pe culoarea roșie a semaforului, apoi a schimbat locul șoferului cu fata aflată pe scaunul din dreapta.
Urmărire în traficul din Timișoara, seara trecută. Polițiștii au pornit în spatele unui autoturism la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 20 de ani, care a ignorat semnalele oamenilor legii, după ce a trecut pe culoarea roșie a semaforului, pe bulevardul I.C. Brătianu, la intersecția cu strada Hector.
„La data de 27.08.2024, în jurul orei 21:00, un tânăr, de 20 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul I.C Brătianu, iar la intersecție cu strada Hector a traversat pe culoarea roșie a semaforului electric, moment în care polițiștii Serviciului Rutier au pornit în urmărirea acestuia, iar pe bulevardul Revoluției nu a mai continuat deplasarea, întrucât era formată o coloană de autovehicule”, transmite IPJ Timiș.
Cel aflat la volan a încercat să-i păcălească pe oamenii legii. A schimbat locul cu pasagera aflată pe locul din dreapta. A fost încătușat și dus la sediul poliției, iar polițiștii au aflat că acesta avea dreptul de conducere suspendat.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.

