30.000 de lei, atât l-au costat un frigider, câteva anvelope și alte deșeuri, pe un tânăr din Timișoara. Polițiștii locali l-au prins când le-a abandonat pe o stradă, lângă un stâlp.
„Abandonul de deșeuri pe domeniul public rămâne o problemă de actualitate, la fel și apelarea la diverse persoane pentru a face astfel de servicii. Chiar dacă în unele cazuri cei care sunt surprinși depozitând resturile la colț de stradă nu vor să spună de cine au fost plătiți, ei riscă să fie sancționați drastic”, transmite Poliția Locală Timișoara.
Ultimul caz întâlnit a fost cel al unui tânăr de 28 de ani. Polițiștii l-au surprins în timp ce transporta cu un cărucior un frigider, anvelope auto și mai mulți saci cu gunoaie, pe care le-a abandonat lângă un stâlp, pe strada Frederic Chopin. A primit o amendă de 30.000 de lei, conform OUG 92/2021.
„Reamintim că sancțiunile pentru astfel de fapte sunt foarte mari și pot ajunge până la 45.000 de lei. Totodată, nu numai cei care abandonează deșeuri riscă sancțiuni, ci și cei care dau deșeurile deoarece apelează la persoane neautorizate pentru transportul resturilor generate. Atragem atenția că polițiștii locali vor acționa în continuare pentru eradicarea acestui fenomen”, atenționează oamenii legii din Timișoara.