30.000 de lei este amenda pe care a primit-o un timișorean care, luni seară, a aprins mai multe deșeuri, printre care și anvelope auto. Incidentul a avut loc în cartierul Kuncz.
Polițiștii locali au descins de urgență, seara trecută, în jurul orei 22, în cartierul Kuncz din Timișoara, după ce mai mulți cetățeni au cerut sprijin din cauza unui vecin care le-a pus casele în pericol. Acesta a adunat deșeuri din plastic, cabluri, anvelope auto și le-a dat foc pe strada Satu Mare. Fumul putea fi văzut de la sute de metri distanță.
„Persoana care a dat foc la resturi a fost sancționată cu 30.000 de lei, conform OUG 92/2021. Nu este prima dată când sunt întâlnite astfel de situații, în zonă fiind reclamate de mai multe ori cazuri de incendiere a resturilor și fiind luate măsuri de sancționare a celor care au fost depistați”, transmite Poliția Locală Timișoara.
Poliția Locală atrage atenția că, pe lângă disconfortul produs de fumul degajat și amenzile mari, există și un real pericol ca focul să se extindă foarte rapid către case de locuit, mai ales că vegetația uscată din jur și temperaturile de afară pot facilita răspândirea focului.

