Aquatim trage un semnal de alarmă la începutul unei noi perioade secetoase. Consumatorii sunt îndemnați să evite folosirea apei potabile din rețea pentru udatul grădinilor.
Apa potabilă din rețea nu este pentru udatul grădinilor, transmite Aquatim SA, care lansează încă o dată un apel către consumatori să evite utilizarea apei potabile din rețea pentru udatul grădinilor. Folosirea iresponsabilă poate provoca probleme altor clienți din rețea. Totul ar putea duce într-un final la restricții în distribuție. Într-o asemenea situație de criză, utilizarea apei potabile pentru udatul grădinilor sau a spaţiilor verzi constituie contravenție și se sancționează conform legii.
„Pentru posesorii de grădini există însă și soluții la îndemână, pe care Aquatim S.A. le recomandă. Una e instalarea în gospodărie a unor bazine de captare a apei de ploaie și folosirea acesteia. O alta e forarea de puțuri de mică adâncime. Ca exemplu, folosind o pompă acționată de un motor de 1 kW, costul cu energia electrică folosită pentru 1 mc de apă extrasă e de șapte ori mai mic decât costul unui mc de apă potabilă”, transmite Aquatim.
De-a lungul timpului s-au depistat însă și cazuri în care unii utilizatori au apelat la o metodă necinstită, încercând să ocolească contorul societății pentru a nu înregistra consumul real de apă potabilă. Dincolo de disconfortul creat altor consumatori din acea rețea, reprezentanții Aquatim S.A. reamintesc că o asemenea intervenție constituie infracțiune și se pedepsește conform legii.

