Un polițist local a fost atacat de un bărbat în centrul Timișoarei, marți după-amiază. Agresorul a fost imobilizat cu ajutorul trecătorilor, încătușat și apoi lăsat în libertate de procuror. Polițiștii locali au reacționat și transmit că „o astfel de decizie nu face cinste”.
Oamenii legii din Timișoara se aflau în misiune de patrulare marți, în jurul orei 15:30, în zona Alba Iulia – Libertății, atunci când au depistat un bărbat care distrugea burlanele unei clădiri și le arunca pe jos, în zona pietonală. Polițiștii l-au legitimat, moment în care a devenit agresiv și a început să împartă pumni.
În cele din urmă, cu ajutorul trecătorilor, bărbatul a fost imobilizat, încătușat și transportat la Secția 1 Poliție Timișoara, fiind cercetat pentru ultraj. Apoi, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a decis să-l lase în libertate pe agresor.
„Din păcate, însă, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara căruia bărbatul a fost prezentat ulterior de polițiștii de la Secția 1 nu a dispus reținerea acestuia, deși toate datele indicau evident săvârșirea infracțiunii de ultraj și gradul ridicat de violență manifestată. În contextul în care, la nivel mondial, a crescut simțitor numărul agresiunilor față de organele de ordine, precum și față de ceilalți cetățeni, cel mai recent exemplu fiind cel al polițistului din orașul german Mannheim omorât săptămâna trecută de un bărbat care a mai înjunghiat alte cinci persoane într-o piață, o astfel de decizie nu face cinste celor care iau decizii privind siguranța populației. Trebuie subliniat faptul că într-adevăr, polițiștii locali își riscă integritatea corporală, aceasta fiind, până la urmă, o consecință a meseriei de care o practică, dar astfel de persoane extrem de agresive pun în pericol și ceilalți cetățeni, până la intervenția polițiștilor locali bărbatul fiind foarte aproape de a-i lovi și pe alții în acțiunile lui fără nicio logică. Până la urmă, siguranța tuturor cetățenilor este un aspect pe care trebuie să îl aibă în vedere nu doar polițiștii, ci și procurorii care decid în astfel de situații”, transmite Poliția Locală Timișoara.

