vineri, octombrie 9, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEVIDEO. Alfred Simonis: „Ordin de restricție împotriva clanurilor care vor să pună...

VIDEO. Alfred Simonis: „Ordin de restricție împotriva clanurilor care vor să pună mâna pe casele timișorenilor!”

Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, totodată candidat la șefia CJ Timiș din partea PSD, își dorește modificarea legii pentru a-i proteja pe cei care sunt agresați fizic sau verbal de vecini. Demersul vine în urma scandalului de la Timișoara, unde o familie de romi și-a terorizat vecinii pentru a pune mâna pe proprietatea acestora.

„Ordin de restricție împotriva clanurilor care vor să pună mâna pe casele timișorenilor!”, transmite Alfred Simonis, președinte interimar al Camerei Deputaților. Pentru că doar legislativ pot fi rezolvate probleme care persistă în cazul familiei Dragoș din cartierul Fabric, terorizată de aproape 20 de ani de o familie de romi.

„Am adoptat astăzi în Camera Deputaților o modificare a Codului Penal prin care se va putea institui ordin de restricție persoanelor care își agresează fizic sau verbal vecinii. Această inițiativă a pornit în urma scandalurilor pe care mai multe clanuri din Timișoara le-au avut și era necesar să intervenim pentru a stopa aceste abuzuri și pentru protecția oamenilor”, transmite Alfred Simonis printr-un comunicat de presă.

Președintele interimar al Camerei Deputaților recunoaște că este o problemă care persistă de mulți ani la Timișoara și este des întâlnită. Dacă legea va intra în vigoare se va putea începe urmărirea penală a agresorilor.

„Știm cu toții ceea ce s-a întâmplat atâția ani în Timișoara, unde mai multe clanuri au constrâns locuitorii anumitor imobile să își vândă locuințele la prețuri derizorii. Mulți timișoreni au fost, și încă sunt, de-a dreptul terorizați de vecinii lor, sunt constrânși prin metode incredibile să își vândă casele, dar am identificat un mecanism prin care se poate institui un ordin de restricție față de vecinii agresivi și se poate începe urmărire penală asupra acestora. După ce această lege va intra în vigoare, lucrurile trebuie să intre pe un făgaș normal și astfel de fapte să nu se mai petreacă, iar, în cazul în care astfel de abuzuri mai au loc, instituțiile statului au cadrul legislativ necesar pentru a lua măsuri ferme împotriva clanurilor care de ani de zile efectiv terorizează cetățeni de bună credință”, a mai spus Simonis.

„Este un prim demers în acest sens, iar în perioada următoare, în măsura în care vom identifica și alte acte normative pe care trebuie să le modificăm o vom face pentru a asigura o protecție și mai mare a celor abuzați de clanurile amintit”, a concluzionat Alfred Simonis.

Citește și:

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente