vineri, octombrie 2, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișCulturăMuzeul Apei din Timișoara găzduiește o expoziție de pictură

Muzeul Apei din Timișoara găzduiește o expoziție de pictură

Muzeul Apei din Timișoara va fi gazda unei expoziții de pictură până în 1 iulie 2024. „Explorări afective” este denumirea acesteia, iar vernisajul va avea loc luni, 13 mai, de la ora 18.

Vernisajul expoziției de pictură „Explorări afective” a artistului vizual Ciprian Radovan va avea loc luni, 13 mai, de la ora 18, la Muzeul Apei din Timișoara, de pe Calea Urseni, nr. 26, fiind organizat de Fundația Aquatim și compania Aquatim. Robert Șerban și Diana Radovan vor vorbi în deschidere.

„Ciprian Radovan este un artist important nu doar pentru vestul României, fiindcă opera sa – racordată inclusiv la ceea ce a fost și a însemnat neo-avangarda timișoreană – dă seama de căutările continue pentru noi formule picturale și evadările dese din convențional, care s-au soldat cu lucrări și, apoi, cu expoziții ce au stârnit, de-a lungul zecilor de ani, interesul, entuziasmul și recunoașterea din partea profesioniștilor și iubitorilor artei. Pictura sa este un testimonial al amestecului de luciditate și cartezianism, cu onirism și vivacitate coloristică”, a spus scriitorul Robert Șerban.

Ciprian Radovan va împlini vârsta de 85 de ani în 13 mai. Expoziția va conține lucrări donate de artist.

„Totodată, domnul Radovan, care în 13 mai va împlini 85 de ani, este unul dintre polimații Banatului, fiind atât un admirabil artist vizual, cât și un cercetător cu numeroase studii și brevete de invenții în electrochimie și profesor universitar de primă mână al Politehnicii timișorene. Expoziția, găzduită de Muzeul Apei, conține lucrări donate de domnul Ciprian Radovan Fundației Aquatim și este un omagiu pe care comunitatea științifică și artistică a Timișoarei îl aduce distinsului ei membru”, a mai adăugat Robert Șerban.

Expoziția va fi deschisă până la 1 iulie 2024. Intrarea este liberă.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente