Dacă privim harta României, cu greu găsim Comuna Dudeștii Vechi, deoarece, pe hărțile generale, se trec, în mod prioritar, orașele și localitățile care sunt puncta de trecere a frontierei. Satul populat astăzi cu peste 3200 de suflete, este chiar în mijlocul „ciocului” care pătrunde între Serbia și Ungaria.
Acolo funcționează, din 1962, un liceu cu o singură clasă pe nivel. Dacă aruncăm o privire pe indicatorul „promovabilitate la Bacalaureat”, vedem că majoritatea anilor au fost mai buni decât cel precedent.
Totuși, deși majoritatea absolvenților obțin rezultate modeste, se remarcă în fiecare an vârfuri care depășesc plutonul, prin rezultate remarcabile. Profilul liceului este real, iar clasa are ca specializare „științe ale naturii”. Un loc important în planul de învățământ îl ocupă chimia, biologia și fizica.
În fiecare an, pe lângă participarea la activitățile culturale specifice minorității bulgare (aici se află cea mai mare comunitate etnică bulgară din România), elevii participă la concursuri școlare, mai ales la disciplinele de profil. Până acum, cei mai active au fost elevii pasionați de chimie. Coordonați de profesoara lor Mița Vasilcin, ei obțin locuri fruntașe la competiții naționale și regionale.
În această primăvară, echipa de „chimiști”, coordonați de profesoara lor, a participat și a obținut premii la două evenimente dedicate acestei discipline.
Elevii de liceul din Dudeștii Vechi s-au aflat la Concursul „Chimia – Artă între Științe”. Este organizat anual de Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii din cadrul Universității „Politehnica” București. Competiția s-a desfășurat online în data de 20 aprilie 2024, pe două secțiuni: „Chimie Organică” și „Chimie Anorganică”. Participanții au avut de rezolvat situații – problemă și subiecte care au presupus interpretarea rezultatelor unui experiment. La această competiție s-au remarcat trei tinere, care au fost aplaudate pe scenă la Căminul cultural din localitate.

Rezultate obținute:
- Florentina Dranca – locul III la Chimie Anorganică,
- Anamaria Velciov – locul III la Chimie Organică
- Francesca Nacov – locul I la Chimie Organică.
Un alt eveniment important pentru pasionații de chimie este Concursul regional „Memorial Larionescu” – ediția XIV din 6 aprilie, organizat de profesorii de chimie din Lugoj şi Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” Lugoj, în colaborare cu ISJ Timiş și cu Departamentul de Chimie din cadrul UVT, Facultatea de Chimie Industrială şi Protecția Mediului din cadrul UPT. La acesta au participat 38 de școli gimnaziale și licee din șase județe. Pentru acest concurs s-au mobilizat în mod voluntar 43 de profesori, împreună cu elevii lor (în total 322 de elevi concurenți). Și aici, două eleve, Anamaria Velciov și Florentina Dranca, au obținut mențiuni, cu 70 de puncte din 100.
Pentru un liceu din mediul rural nu e puțin, având în vedere că studiile statistice, deseori citate în organele de presă și pe platformele de profil, arată o corelație inversă între calitatea învățării și rangul localității din care provin elevii.
Elevii claselor a VII –a și a VIII – a și-au făcut intrarea în zona competițiilor la această disciplină, participând la un eveniment inedit pentru învățămntul rural: un festival dedicat științei. În acest an, la Școala Gimnazială din Comuna Cenad s-a organizat prima ediție a Festivalului de științe „Micul Einstein”, dedicat tinerilor pasionați de fizică, chimie și tehnologii. Acolo s-au prezentat, în 24 aprilie, grupul de la Dudeștii Vechi, coordonați de doamna profesoară Mița Vasilcin. Aici s-a remarcat Sandra Ciocani din clasa a VIII-a, care a plecat acasă cu premiul special.

De la Dudeștii Vechi au participat 2 grupe de elevi din clasele a VIII-a A și B. S-au realizat patru experimente. Prima grupă a făcut:reacția de ardere a cuprului (se obține oxid de cupru) și reacția de descompunere a cloratului de potasiu (se obține KCl – clorură de potasiu și oxigen). A doua grupă a făcut reacția oxidului de cupru cu HCl – acid clorhidric (se obține clorura de cupru de culoare verde) și reacția fierului cu acid sulfuric (se obține sulfat de fier și hidrogen).
Elevii nu doar au combinat substanțele în eprubetă, ci au descris procesul, au explicat asistenței ce se petrece în timpul experimentului.
Aceste concursuri au în spate o machetă metodologică riguroasă, cu obiective dintre cele mai optimiste. Cel mai comun dintre rezultatele așteptate este aprofundarea unei discipline și dobândirea competenței de a aplica conținuturile învățate de elevi.
În esență, însă, se produce un proces mai puțin vizibil și cu rezultate pe termen lung: tinerii văd că „pot”, văd că „știu” și văd că „are rost”. Încrederea în știință este una din valorile atitudinale cele mai importante, într-o lume în care oricine contestă orice, iar știința a ajuns să fie concurată în spațiul public de „adepți ai „științei alternative”.