O femeie a fost prinsă sâmbătă, 20 aprilie, când încerca să treacă ilegal granița dintre România și Ungaria, pe la vama Cenad. Polițiștii de frontieră au depistat-o în portbagajul unei mașini conduse de un șofer care avea permis de conducere fals.
Un pakistanez în vârstă de 44 de ani s-a prezentat, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 13:15, în fața oamenilor legii de la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, pentru a trece în Ungaria. Le-a arătat autorităților pașaportul, apoi i-a fost solicitat și permisul de conducere.
Cel de-al doilea document avea însemnele autorităților din Pakistan, însă era unul fals. Apoi, polițiștii de frontieră au controlat mașina, iar în portbagaj au depistat o femeie în vârstă de 31 de ani din Tunisia.
Ambele persoane au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru verificări. În urma cercetărilor efectuate a rezultat că persoanele au intrat legal în România și intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei. Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățeanul tunisian, fiind predat lucrătorilor din cadrul Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Timișoara, deoarece a solicitat azil.
De asemenea, șoferul este cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi, uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale și conducere fără permis, iar pe numele acestuia s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

