Doi bărbați, unul din Ucraina și celălalt din Bulgaria sunt cercetați penal pentru că au vrut să scoată ilegal din țară nu mai puțin de 19 migranți. Cu toții au fost prinși sâmbătă, 20 aprilie, pe o stradă din municipiul Arad, în urma unei acțiuni comune a polițiștilor de frontieră din județele Timiș și Arad.
Un flagrant a avut loc sâmbătă, 20 aprilie, pentru interceptarea unui transport de trafic de migranți. Polițiștii de frontieră din Timiș au supravegheat o casă din Timișoara, unde erau cazate mai multe persoane de origine afro-asiatică.
Străinii au intrat, sâmbătă seară, în două autovehicule înmatriculate în Polonia, care s-au îndreptat spre Arad. Avându-i pe urme pe oamenii legii din Timiș, așteptați în față de polițiștii de frontieră din județul Arad, șoferii au fost trași pe dreapta pe o stradă din municipiul de pe Mureș.
Astfel, au fost identificate în cele două autoturisme 19 persoane din Somalia, Nepal, Siria, Bangladesh şi Egipt, intrate legal în România. Unul dintre șoferi este ucrainean, iar celălalt conducător auto este din Republica Moldova și Bulgaria.
În cadrul cercetărilor s-a constatat faptul că cei doi şoferi au preluat cetăţenii străini de la centrul de cazare din judeţul Timiş cu scopul de a-i trece ilegal frontiera în Ungaria. Se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați în mijloacele de transport, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun.

