O femeie a fost luată la bătaie, joi seară, de concubinul său. Scandalul a avut loc pe o stradă din zona Calea Șagului, acolo unde polițiștii au intervenit, l-au oprit pe bătăuș și i-au făcut dosar penal.
„La data de 11 aprilie a.c., în jurul orei 19:14, polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 28 de ani, cu privire la faptul că concubinul său ar fi agresiv cu acesta, în locuința acestora de pe strada Pogonici din municipiul Timișoara”, a transmis IPJ Timiș.
Un echipaj al poliției a intervenit de urgență la fața locului, pentru a o salva pe femeie. L-au identificat pe agresor, un bărbat de 34 de ani, iubitul acesteia. Poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului, pe o perioadă de cinci zile.
De asemenea, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. În continuare polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.

