Un bărbat a fost prins, în weekend, în timp ce a furat de la Târgul de Paște din Piața Libertății. Voia să se facă nevăzut cu un utilaj de transportat paleți. Este cercetat petnru furt.
Polițiștii locali din Timișoara se aflau în patrulare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1, atunci când au observat un bărbat care trăgea după el un transpalet. Acesta a fost legitimat, stabilindu-se că are 46 de ani și că este din Baia Sprie, județul Maramureș.
Întrebat de unde are transpaletul găsit asupra sa, bărbatul a recunoscut că l-a sustras din spatele scenei și intenționa să-l folosească pentru a transporta diverse obiecte voluminoase.
A fost predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

