PNL Timiș stă pe un butoi de pulbere din pricina negocierilor politice care se duc la București. În centrul atenției este Alin Nica, care nu se mai bucură de susținerea partidului pentru un nou mandat în fruntea CJ Timiș. Fapt care l-ar putea determina să schimbe taberele, iar o variantă vehiculată este candidatura acestuia de pe listele Alianței Dreptei Unite.
Se vehiculează tot mai mult o trecere a lui Alin Nica în tabăra celor de la Forța Dreptei, pe fondul lipsei de susținere din partea PNL pentru un nou mandat al Consiliului Județean Timiș. Mai ales că acesta se bucură de sprijinul și a altor edili timișeni, care l-au însoțit la București săptămâna aceasta, iar o trecere „la pachet” spre partidul condus de Ludovic Orban nu este exclusă.
„N-am avut nicio discuție în acest sens. Pe de altă parte, Alin Nica este un președinte de consiliu județean care a gestionat foarte bine din punct de vedere administrativ. Se vede aprecierea de care se bucură în cercetările sociologice. Sigur, dacă dorește să vină în Forța Dreptei, sunt deschis la o discuție în acest sens”, a spus Ludovic Orban, liderul partidului Forța Dreptei, într-o intervenție la Digi24.
Fost lider național al PNL, Orban a mai spus că „de doi ani este pusă în aplicare o operațiune de distrugere a oricărei urme de liberalism în PNL și de transformare într-un vasal al PSD. Inclusiv desemnarea de la nivelul Bucureștiului a unui candidat la primărie care nu are legătură cu PNL și care este mai degrabă candidatul PSD, faptul că PNL a cedat patru primării de sector către PSD, faptul că a abandonat alianța strategică cu Nicușor Dan pentru a se alinia în susținerea candidaților PSD arată faptul că este o operațiune de distrugere a acestui partid”.
Citește și:

