Un bărbat a ajuns în spatele gratiilor, după ce a fost prins de polițiști că a condus sub influența alcoolului. Era atât de beat încât a intrat cu mașina într-o casă din Teremia Mare, la sfârșitul săptămânii trecute.
Era duminică noapte, în jurul orei 1, atunci când un șofer a intrat cu mașina într-o casă din localitatea Teremia Mare. La scurt timp, la fața locului și-a făcut apariția un echipaj din partea Secției 11 Poliție Rurală Sânnicolau Mare, care l-au pus pe cel aflat la volan să sufle în fiolă.
În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, a rezultat o alcoolemie în valoare de 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Motiv pentru care acesta și-a început săptămâna în spatele gratiilor. A fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
*
Fotografia ne-a fost trimisă de un cititor, căruia îi mulțumim pe această cale. Dacă și dumneavoastră ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți fotografii sau videouri, ni le puteți trimite fie printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

