sâmbătă, octombrie 24, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișAdministrațieVIDEO. S-a dat prima lopată pe șantierul stadionului „Eroii Timișoarei”

VIDEO. S-a dat prima lopată pe șantierul stadionului „Eroii Timișoarei”

Începe forfota în Calea Buziașului, acolo unde, în maximum 26 de luni, ar trebui să apară primul stadion modern al orașului de pe Bega – „Eroii Timișoarei”. Reprezentanții autorităților locale, importanți oameni de sport și foști fotbaliști emblematici ai Politehnicii au participat luni, 4 martie, la întâlnirea care a marcat prima zi de șantier pentru construirea arenei. Va avea puțin peste 10.000 de spectatori și ar putea deveni casa echipei-fanion a Banatului, Politehnica Timișoara.

„Astăzi punem piatra de temelie pentru noul stadion al Timișoarei. Este o zi în care renaște, de fapt, tot fotbalul din oraș, una ce mulți au crezut că nu o să vină. Mă bucur că am ajuns aici, la acest proiect, a unui stadion de puțin peste 10.000 de locuri, în care investim 115.000.000 lei în următorii trei ani pentru a ridica acest stadion. Un stadion care dă speranță tinerilor că vor avea unde să joace, care se leagă de tradiția timișoreană în fotbal”, a spus primarul Dominic Fritz.

Vorbim despre așa cunoscutul stadion-lego, pe care îl construiește Primăria Timișoara pe terenul de 9.000 de metri pătrați din Calea Buziașului. Unul care, inițial, a fost prevăzut la o capacitate de 15.000 de locuri. Costurile s-au schimbat, proiectul a fost revizuit și s-a ajuns la concluzia construirii arenei la o capacitate de 10.101 locuri. Viceprimarul Cosmin Tabără, cel care a coordonat proiectul, a fost cel care a explicat situația.

„Poate mulți nu au crezut că vom începe construcția, că vom finaliza această procedură de licitație. După trei ani, practic, se încep lucrările. Odată cu finalizarea licitației s-a demarat proiectul tehnic, care a trebuie să obțină avizele. A fost singurul impediment al începerii lucrărilor încă din toamnă. El va fi construit cu patru tribune distincte pentru că trebuia să lăsăm un spațiu față de clădirea din spate, de 10 metri, pentru a primi avizul ISU. S-a discutat foarte mult despre capacitatea stadionului, despre faptul că nu are 15.000 de locuri. Vorbim despre anumite norme și de prețul stadionului. Proiectul inițial era la 87 de milioane, cel care a actualizat prețul este exact societatea care a făcut atunci studiul de fezabilitate. Am ridicat de două ori prețul, iar în comparație cu celelalte stadioane, prețul pe loc este de 2.200 de euro, în timp ce pentru alte stadioane prețul pe loc este de 2.600 – 2.800 de euro. Ne uităm la Giulești, Ghencea. Luați în comparație și cu Sibiu și vedeți prețurile”, a spus viceprimarul Cosmin Tabără.

Întreaga arenă va costa 115 milioane de lei, bani care vor fi investiți din bugetul local al Timișoarei. La o capacitate de 15.000 de locuri, arena ar fi costat aproximativ 139 de milioane de lei.

Prima lopată dată pe șantierul stadionului „Eroii Timișoarei”

Reprezentanții Primăriei Timișoara, managerul Costel Pantilimon și unul dintre juniorii Politehnicii Timișoara au fost cei care au dat, simbolic, prima lopată pe șantierul stadionului „Eroii Timișoarei”. În pământ a fost „lansată” și o capsulă care să aducă aminte, chiar și peste sute de ani, de acest moment. Până la demolarea vechiului stadion „Dan Păltinișanu” și construirea unei arene noi vor mai trece mulți ani, iar cel puțin până atunci, dacă va fi finalizată, arena „Eroii Timișoarei” ar putea deveni casa Politehnicii Timișoara.

„Sportul din Timișoara are nevoie de infrastructură. Sper prin această mișcare să adunăm cât mai mulți oameni către sport. Vorbim aici și de oameni din mediul de afaceri, oameni care vor să se alăture la tot ceea ce înseamnă sport și dezvoltare de masă. Este un moment de mare speranță ca acest proiect să aibă finalitate. Este o gură de aer, așa îi putem motiva pe sportivii noștri, pe oamenii care vor să vină aproape de club”, a spus Costel Pantilimon, managerul Politehnicii Timișoara.

La acțiune au participat și juniorii uneia dintre echipele Politehnicii Timișoara, care au încins un meci demonstrativ. Reprezentanții clubului alb-violet le-au înmânat primarului Dominic Fritz și viceprimarului Cosmin Tabără o minge de fotbal și un tricou cu autografe, pentru a marca momentul

Cum va arăta stadionul „Eroii Timișoarei”

Stadionul va ocupa o suprafață de peste 9.000 mp și avea 10.101 locuri pentru spectatori. Lângă viitorul stadion va fi amenajat și un parc cu loc de joacă, precum și o parcare cu peste 450locuri, care va putea fi folosită și de locuitorii din zonă.

Noua construcție va avea fundația din beton și structură metalică și va fi de categoria 4, în conformitate cu cerințele UEFA și IFAB (International Football Association Board). Pentru acoperirea stadionului vor fi folosite membrane tensionate – structuri ușoare din materiale compozite, pentru a obține o iluminare naturală datorită proprietăților specifice membranei.

Viitorul stadion va putea găzdui atât competiții oficiale de fotbal, cât și antrenamentele echipelor din centrele de copii și juniori. De asemenea, acesta va putea fi o locație optimă pentru evenimente și concerte mari, atunci când nu sunt organizate competiții sportive.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente