Ziua de luni, 4 martie 2024, ar trebui să fie cea în care se va aprinde prima luminiță în tunelul sumbru, întunecat și fără speranță în care a fost abandonată infrastructura sportivă din Timișoara. Vor începe lucrările la ceea ce va fi prima arenă modernă a orașului, stadionul-lego din Calea Buziașului care va purta numele „Eroii Timișoarei”.
Amplasamentul pentru începerea șantierului la stadionul „Eroii Timișoarei” a fost predat la mijlocul lunii februarie. În Calea Buziașului, antreprenorul și-a instalat echipamentele, și-a adus utilajele și forța de muncă. Lucrările vor începe, efectiv, luni, în data de 4 martie.
„Sportul rămâne unul din obiectivele noastre prioritare de dezvoltare a orașului, alături de
educație și sănătate și investim semnificativ în infrastructura sportivă, de la săli și terenuri de sport în școli până la proiecte foarte complexe cum este acest nou stadion.
Suntem onorați să luăm parte împreună la startul unui proiect important pentru orașul
nostru și pentru întreaga comunitate timișoreană”, astfel sună invitația transmisă de Serviciul de Comunicare al Primăriei Timișoara.
Teoretic, conform contractului, arena de 10.101 locuri ar trebui să fie gata cel târziu în 28 de luni de la ordinul de începere a lucrărilor. Adică în 2 ani și 4 luni, timp destul în care să se găsească un investitor care să o readucă pe Politehnica Timișoara în prim-planul fotbalului românesc.




Stadionul se va întinde pe o suprafață de peste 9.000 mp. Lângă viitorul stadion va fi amenajat și un parc cu loc de joacă, precum și o parcare cu peste 450 de locuri, care va putea fi folosită și de locuitorii din zonă.
Noua construcție va avea fundația din beton și structură metalică și va fi de categoria 4, în conformitate cu cerințele UEFA și IFAB (International Football Association Board). Pentru acoperirea stadionului vor fi folosite membrane tensionate – structuri ușoare din materiale compozite, pentru a obține o iluminare naturală datorită proprietăților specifice membranei.
Viitorul stadion va putea găzdui atât competiţii oficiale de fotbal, cât și antrenamentele echipelor din centrele de copii și juniori. De asemenea, acesta va putea fi o locație optimă pentru evenimente și concerte mari, atunci când nu sunt organizate competiții sportive.
Valoarea contractului de execuție se ridică la 115 milioane de lei. Sursa de finanțare este bugetul local.
Citește și:

