Un bărbat a ales să-și riște libertatea pentru câteva haine. A intrat într-un magazin din Timișoara, marți, a distrus sistemele de alarmă de pe produse și le-a furat. A fost prins la scurt timp, încătușat și introdus în spatele gratiilor.
Un furt a avut loc ieri, în prima parte a zilei, într-un magazin din Timișoara. În jurul orei 11, administratorul societății comerciale a cerut ajutorul polițiștilor, după ce un bărbat, în timp ce se afla în incinta magazinului, a distrus sistemele de alarmă a mai multor haine și le-a furat.
A cauzat un prejudiciu de aproape 600 de lei, care a fost recuperat. Hoțul în vârstă de 49 de ani a fost prins și introdus în spatele gratiilor.
„La data de 20 februarie a.c., polițiștii Secției 3 Timișoara sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut un bărbat, în vârstă de 49 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș”, transmite IPJ Timiș.

