Coliziune frontală, duminică, între două autovehicule, pe DN6, în vestul țării. Cinci persoane au fost rănite și au ajuns la spital. Printre victime se numără și un bebeluș în vârstă de 1 an.
Un accident de circulație soldat cu cinci victime a avut loc, astăzi, pe DN6, între localitățile Sadova Veche și Buchin, județul Caraș-Severin. Conform primelor cercetări ale polițiștilor, un bărbat de 55 de ani, din județul Timiș, conducea un autoturism pe DN 6, în direcția Orșova, la km 433, ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, din comuna Bucoșnița.
Cinci persoane au fost rănite. Printre victime se numără și un bebeluș în vârstă de 1 an. Cu toții au ajuns la spital. Ambii șoferi au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative
Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
foto: arhivă

