Un nou maraton cultural al expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale” va avea loc la mijlocul lunii ianuarie, 2024. Muzeul Național de Artă Timișoara își va deschide larg porțile, în afara programului de funcționare, pentru a doua oară.
Al doilea maraton cultural al expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale” va avea loc luni, 15 ianuarie, între orele 10 – 18, la Muzeul Național de Artă Timișoara. Accesul va fi gratuit, iar biletele pot fi rezervate online, AICI. O persoană nu poate achiziționa mai mult de două bilete. Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Naționale a Culturii.
„Am inițiat acest eveniment special pentru aniversarea Zilei Naționale a Culturii. Alături de parteneri, am creat la Timișoara un fenomen cultural din care vrem să facă parte cât mai mulți iubitori de artă. Avem pregătite 1500 de bilete gratuite într-o zi de luni în care, de obicei, muzeul este închis”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Organizată de Muzeul Național de Artă din Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, finanțată de Consiliul Județean Timiș și susținută de o serie de sponsori importanți, expoziția mai poate fi vizitată la Timișoara până pe data de 28 ianuarie 2024.
De la deschiderea ei, pe 30 septembrie 2023, și până acum, expoziția Brâncuși a înregistrat un mare succes, cu peste 121.000 de bilete rezervate, fiind menționată și recenzată de numeroase mass-media occidentale, de la Le Monde și Le Figaro, la The New York Times, Financial Times sau Frankfurter Allgemeine Zeitung dar și cunoscute trusturi media naționale și locale.

