Două grupuri de străini care au încercat să treacă ilegal granița au fost depistate la granița de vest, de polițiștii de frontieră. Într-unul dintre cazuri, migranții au fost prinși între localitățile Teremia Mare și Comloșu Mare, în județul Timiș. Toți dintre cei prinși duminică puteau să muncească legal în România.
Polițiștii de frontieră de la Lunga au declanșat o acțiune duminică, 7 ianuarie, în jurul orei 16.30, pentru a combate migrația ilegală. În urma căreia au depistat, pe DN 59C, între Comloșu Mare și Teremia Mare, trei străini care nu își justificau prezența în zonă. Cu toții se aflau într-o mașină condusă de un român. Tot ieri, polițiștii de frontieră de la Oravița au depistat patru străini care se deplasau pe jos și care nu își puteau justifica prezența în zonă.
În cadrul cercetărilor s-a constat faptul că cei șapte cetățeni străini provin din Nepal și au vârste cuprinse între 24 și 32 de ani. Aceștia au declarat faptul că au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu scopul de a ajunge în vestul Europei.
În ambele cazuri, cetățenii străini au intrat legal în țară, în baza unor vize de muncă. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
foto: arhivă

