Un accident rutier soldat cu o victimă a avut loc la Timișoara, joi după-amiază. O tânără a ajuns la spital.
„Un bărbat în vârstă de 25 de ani, a condus un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Timișoara, iar la un moment în apropierea străzii Cermena ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 31 de ani”, transmite IPJ Timiș.
Șoferul vinovat ar fi intrat pe contrasens din pricina unor lucrări care se execută la asfaltul din zonă. O tânără în vârstă de 28 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani, a fost rănită.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

