Urmează două săptămâni în care temperaturile vor fi mai mari decât cele specifice pentru această perioadă a anului, în Banat și Crișana. În prima săptămână a intervalului 25 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024, maxima va ajunge chiar și la 14 grade Celsius.
În prima săptămână din interval valorile termice se vor situa cu mult peste ceea ce ar trebui să se înregistreze la finalul lunii decembrie. Vor fi mici oscilații de la o zi la alta și se vor înregistra maxime, în medie, de 12-14 grade și minime de 2-4 grade.
Din a doua săptămână, temperaturile mai scad, dar vor continua să fie mai mari decât normele specifice perioadei, urmând ca spre finalul intervalului să se apropie de acestea. Astfel vor fi maxime, în medie, la nivelul întregii regiuni, de 4-8 grade și minime de 0-3 grade. Vor fi precipitații în prima zi a intervalului, apoi va crește din nou probabilitatea de apariție a acestora începând din 30 decembrie.
Crișana
În prima săptămână din interval, valorile termice vor avea oscilații de la o zi la alta, dar se vor menține mai ridicate decât în mod normal în această perioadă. Astfel, media maximelor, la nivelul întregii regiuni, va fi de 9-11 grade, iar a minimelor de 2-4 grade.
La începutul celei de-a doua săptămâni din interval, chiar din 31 decembrie, temperaturile vor mai scădea, dar se vor situa în continuare peste norme, urmând ca spre sfârșitul intervalului să se apropie treptat de ceea ce ar trebui să se înregistreze în prima decadă a lunii ianuarie. Vor fi posibile precipitații în primele două zile din interval, iar din 29 decembrie, până la finalul intervalului, vor crește din nou condițiile de apariție a precipitațiilor.

