A început montarea noii pasarele Gelu la Timișoara. Lucrările ar trebui să fie finalizate acolo la sfârșitul acestui an.
Demolarea vechii pasarele Gelu a început la sfârșitul lunii iunie. Era veche de aproximativ 70 de ani, în stare avansată de degradare, inaccesibilă bicicliștilor și nesigură pentru pietoni. A fost construită în anul 1949 și, de atunci, a făcut legătura între cartierele Iosefin și Dâmbovița.

Acum, la începutul lunii decembrie, a început montarea noii pasarele. Șantierul ar trebui finalizat până la sfârșitul anului 2023.
Pasarela va avea lățimea variabilă între 5,40 metri si 8,00 metri. Conform proiectului, va include trasee pietonale, piste de biciclete, va fi amenajat iluminatul public, scuaruri în partea centrală și spații verzi. Vor fi plantați 14 arbori pitici în ghiveci propriu și 40 de frasini. Pasarela va fi prevăzută cu și cu iluminat arhitectural, respectiv parapete de protecție din oțel zincat. Rampele de acces la pod sunt proiectate astfel încât pe pasarelă să poată circula pietonii, bicicliștii, dar și persoane cu handicap locomotor.

