O casă a fost cuprinsă de flăcări, în noaptea de marți spre miercuri, într-o localitate din vestul țării. Pompierii au intervenit de urgență și au limitat pagubele.
Pompierii de la Detașamentul Arad au fost solicitați să intervină de urgență, noaptea trecută, la un incendiu care a avut loc în localitatea Vladimirescu. La fața locului, salvatorii au intervenit cu două autospeciale de stingere.
În momentul sosirii echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la anexa cu rol de magazie de lemne și la aproximativ 5 mp din acoperișul casei. După 30 de minute de intervenție incendiul a fost localizat în limitele găsite fiind salvată casa de locuit.
În incendiul a ars întreaga magazie de aproximativ 10 mp și materialul lemnos din interior. Totul a pornit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit.

