Două persoane au fost rănite și au ajuns la spital, joi seară, în urma unui accident rutier care a avut loc în apropierea localității Dudeștii Vechi, județul Timiș. A fost nevoie și de intervenția echipajului de descarcerare, pentru că una dintre victime a rămas blocată.
Un accident rutier în urma căruia două persoane au fost rănite a avut loc în această seară, la ieșirea Dudeștii Vechi, înspre localitatea Cheglevici. La sosirea pompierilor de la Sânnicolau Mare, autoturismul era în afara șoselei. Un bărbat și o femeie au fost răniți.
Una dintre persoane a rămas blocată în mașină și a fost nevoie de intervenția descarcerării. Ambele persoane au fost transportate de urgență la spital, una cu ambulanța SMURD, iar cealaltă cu SAJ. Sunt conștiente și cooperante.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citește și:

