Zeci de porumbei, găini de diferite mărimi, păsări și diferite rase de iepuri vor putea fi admirate la Sânnicolau Mare, la mijlocul lunii noiembrie. Va avea loc a XIV-a ediție a „Cupei Banatul”.
Piața din Sânnicolau Mare va fi gazda celei de-a XIV-a ediție a „Cupei Banatul” în weekend-ul 17 – 19 noiembrie 2023. Sunt așteptați zeci de crescători să ia parte la evenimentul care se va desfășura pe parcursul a trei zile în cel mai vestic oraș al țării.
Curioșii vor avea șansa să admire, în cadrul expoziției, găini de rasă de diferite specii și mărimi, cei mai frumoși porumbei din partea de vest a țării, păsări exotice și specii de iepuri. Cei mici pot intra gratuit, iar prețul unui bilet pentru un adult este de 5 lei, transmit organizatorii. În același sfârșit de săptămână, în parcarea din apropiere va fi o piață de animale.
Program
- Vineri: 10 – 18
- Sâmbătă: 9 – 18
- Duminică: 9 – 13
Evenimentul este organizat de Asociația Crescătorilor „Nako” din Sânnicolau Mare.

