Controale în peste 40 de magazine ale lanțului LIDL, la sfârșitul lunii octombrie, în partea de vest a țării. Comisarii de la Protecția Consumatorului au aplicat amenzi de peste 1.200.000 de lei din pricina neregulilor constatate. Au fost găsite produse a căror gramaj nu corespundea, produse expirate și altele. În Timiș au fost verificate 17 magazine.
„La nivelul Comisariatului regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest în perioada 24.10-30.10.2023 am desfășurat o acțiune de control operativ la 41 de magazine aparținând lanțului de supermarketuri LIDL, la nivelul întregii regiuni”, au transmis cei de la CRPC Vest.
Au fost aplicate 65 de amenzi în valoare totală de 1.264.000 de lei. Peste 1.300 de kilograme de produse neconforme au fost retrase de pe rafturi, iar pentru 22 de magazine a fost emisă decizie de încetare a activității, până la remedierea situațiilor.

Comisarii de la Protecția Consumatorului au găsit produse alimentare cu diferențe de gramaj față de cel menționat pe ambalaj. S-a constatat faptul că promoțiile nu sunt respectate, iar unele produse care erau destinate vânzării multipack, erau, de fapt, vândute la bucată.
Alte nereguli constatate:
- utilizarea, în zona Gastro, a pâinii neambalate păstrată în lăzi din plastic, neigienizate;
- comercializarea unor produse alimentare cu ambalaj depreciat sau cu acumulare de lichid în amabalaj;
- comercializarea unor fructe si legume cu modificari organoleptice sau de o calitate inferioară, la raft fiind menționată calitatea I;
- comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită;
- prezentarea la vânzare a unor produse de panificație ca având în compoziție ingrediente superioare (ciocolată) în raport cu cele reale (cacao și uleiul vegetale).
La nivelul CJPC Timiș au verificat 17 supermarketuri. Au fost aplicate 30 de amenzi în valoare totală de 610.000 de lei. S-a propus emiterea deciziei de încetare a practicii comerciale pentru 12 dintre magazinele verificate.

