luni, noiembrie 2, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEVremea în următoarele patru săptămâni

Vremea în următoarele patru săptămâni

Se răcește vremea în cea mai mare parte a țării. Conform ultimei prognoze, vor urma două săptămâni în care temperaturile vor fi mai scăzut decât cele specifice pentru această perioadă a anului. Apoi, în a doua parte a perioadei 16 octombrie – 6 noiembrie, vremea se va mai încălzi.

Săptămâna 16 – 23 octombrie 2023

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile nordice. Cu excepția nord-vestului extrem al țării, unde regimul pluviometric va fi local deficitar, cantitățile de precipitații vor fi excedentare, mai ales în extremitatea de sud a teritoriului.

Săptămâna 23 – 30 octombrie 2023

Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele nord-estice. Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar cu posibilitatea unui deficit local în nordul extrem al țării și a unui ușor excedent în sud-vest.

Săptămâna 30 octombrie – 6 noiembrie 2023

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile nordvestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 6 – 13 noiembrie 2023

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente