sâmbătă, septembrie 19, 2026
No menu items!
AcasăCemaitrebuiesastii„Captura” zilei în Timiș. Un bărbat a fost prins după ce a...

„Captura” zilei în Timiș. Un bărbat a fost prins după ce a furat un tractor, pe care l-a condus beat și fără permis de conducere

Bine alcoolizat, un bărbat a furat un tractor, apoi l-a condus pe un drum din Timiș, ieri. La scurt timp, a dat ochii cu polițiștii, în trafic. Oamenii legii au constatat că nu este la prima abatere, l-au încătușat și l-au introdus în spatele gratiilor.

Polițiștii din Ciacova și cei din Jebel se aflau pe DJ 693B, ieri, în Timiș, atunci când au tras pe dreapta un bărbat de 48 de ani care conducea un tractor. I-au cerut permisul de conducere, însă nici vorbă de așa ceva, iar tractorul îl sustrase fără consimțământul angajatorului.

În plus, acesta era și foarte beat. Rezultatul alcooltestului a indicat o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că pe numele bărbatului a fost emis de către Judecătoria Târgu-Mureș, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, furt în scop de folosință, precum și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Timișoara.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente