O fată în vârstă de 13 ani a dispărut la Timișoara. A fost văzută ultima dată luni, după ce a terminat cursurile de la școală. Nu a mai revenit acasă.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale sunt în alertă și încearcă să-i dea de urmă unei fete de 13 ani, dată dispărută la Timișoara. Petronela-Andreea Oancea a plecat la școală luni, 18 septembrie, în jurul orei 7, pe strada Școlii din Timișoara. După terminarea cursurilor, în jurul orei 15, nu a mai revenit acasă.
Semnalmente: înălțime 1,50 de metri, ochi albaștri, păr lung, culoare șaten, aproximativ 45 kg.
Îmbrăcăminte: bluză sport neagră, pantaloni trening negri, adidași negri cu roșu.
„Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat să apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie”, transmite IPJ Timiș.

