Șapte percheziții au avut loc la primăria din Ohaba Lungă, județul Timiș, joi dimineață. Polițiștii au descins și la sediile a mai multor societăți comerciale din Timișoara, Lugoj și Sânandrei, într-un dosar unde se fac cercetări pentru abuz în serviciu și fals intelectual.
„Azi, 14 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J Timiș sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară și 7 mandate de percheziție auto la sediul unității administrativ-teritoriale din Ohaba Lungă, la sediile a patru societăți comerciale din Timișoara, Lugoj și Sânandrei, precum și la domiciliul unui bărbat în vârstă de 40 de ani din Lugoj”, a transmis IPJ Timiș.
Conform constatărilor, costurile de întreținere a unor drumuri comunale au fost decontate în baza „unor documente cu conținut ireal”. Au fost achitate lucrări nerealizate, iar Primăria din Ohaba Lungă, județul Timiș, a fost prejudiciată cu 27.000 de lei.
Activitățile au fost desfășurate într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual.

