Doi bărbați au fost prinși, duminică, atunci când au încercat să fure încălțăminte în valoare de 2.000 de lei. Paznicii unui magazin i-au reperat pe hoți, iar la fața locului au venit polițiștii. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în spatele gratiilor.
Doi hoți care au intrat duminică într-un magazin de pe strada Stan Vidrighin din Timișoara au fost prinși când încercau să treacă de casa de marcat cu mai multe perechi de încălțăminte. Paznicii au fost cei care i-au oprit și au chemat poliția.
„Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat persoanele în cauză, respectiv doi bărbați în vârstă de 35 și 41 de ani. De asemenea, prejudiciul a fost recuperat în totalitate”, a transmis IPJ Timiș.
În urma probatoriului administrat, cei doi barbate au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.

